joi, 20 aprilie 2017

DONALD TRUMP NOUL PREȘEDINTE AL SUA, INTRE URĂ ȘI IDOLATRIE! SALVATORUL LUMII SAU INITIATORUL CELUI DE-AL lll -LEA RĂZBOI MONDIAL?!


8 Noiembrie 2016, ziua în care americanii au avut de ales, din nou, între două marionete: Donald Trump și Hillary Clinton. A ieșit câștigător Donald Trump, cu toate că mulți ar fi spus că nu ar fi ieșit pentru că acest individ se autoproclama în campania electorală, antipăpușari și anti interese oligarhice.

Mare parte din americani l-au ales pe Donald Trump ca nou președinte al americii pentru că în campania electorală și-a creat imaginea de luptător anti noua ordine mondială. Ba mai mult, o acuza pe Hillary Clinton că ar fi sponsorizată în campania sa electorală de multimiliardarul maghiar de origine evreiască, George Soros, un binecunoscut promotor al noii ordini mondiale. Trump se plângea că în campania electorală nu a fost susținut de mass media din mainstream ba mai mult, că a luptat să îl denigreze pe toate planurile. Și totuși Donald Trump a avut parte de o publicitate la un alt nivel, o publicitate tabloidizată, care facea referire la spusele controversate ale acestuia din campania electorală și nu numai. Acest tip de publicitate l-a făcut celebru și l-a ajutat să fie ales de americani., un tip de publicitate cu tentă rasistă, xenofobă, la prima vedere anti noua ordine mondială, anti globalizare și nu în ultimul rând, un tip de publicitate misogin, grosolan, bădăran. Mulți dintre americani și nu numai încă au impresia că s-a făcut o alegere ce i-a dat peste cap pe globaliști, odată cu alegerea lui Donald Trump. Dar se înseală amarnic! Presa americană alternativă avându-i ca reprezentanți pe Alex Jones și Mark Dice încă hrănesc masele cu iluzia unui președinte care luptă pentru interesele celor mulți. Acest Trump care în engleză ar însemna (păcălitor), a fost ales de cetățenii americani și dintr-un alt motiv mult mai interesant. Mulți americani erau conștienți de faptul că dacă Hillary Clinton o să câștige alegerile, automat ea va da drumul la al 3-lea război mondial. Probabil că de război mondial au știut ceva, dar, nu sunt conștienți că indiferent cine ar fi fost ales ca președinte, va trebui să respecte ordinele ce i se dau de cei ce conduc din umbră politica și finanțele lumii. Și, acum vedem, la numai câteva luni după „înscăunarea” lui în funcția de președinte că urmărește să continue conflictul din Siria și vrea să creeze altul cu China și Coreea de Nord. Nu știu ce e cu acest individ care a vrut să pară că el ar fi un salvator ceva pentru America, dar, el e foarte conștient că nu are nici o șansă în fața unui război cu China și/sau Coreea de Nord și totuși vedem că trimite amenințări. De ce? Pentru că așa i se cere să facă, să înceapă al 3-lea război mondial în care să moară o grămadă de oameni în scopul depopulării globale care se tot urmărește de ceva timp. Și cel mai penibil discurs al lui pe tema conflictului China și Coreea de Nord e că spune că un motiv de bază pentru începerea unui război ar fi că SUA are o datorie mare față de China cu toate că China are rezerve mari de bani și că chinezii le-au furat locurile de muncă americanilor. Asta-i bună! După ce ei le-au dat voie propriilor lor companii să își mute fabricile în China acuma fac o tragedie pe tema „chinezii ne fură locurile de muncă”. Cu riscul de a fi considerat simpatizant a lui Hillary Clinton sau a nu știu cărui politician și liberal, îmi permit să spun că acesta e unul din cei mai de rahat președinți din istoria americană! Prefer să fiu considerat liberal sau nu știu ce altceva decât simpatizant al acestei mizerii umane care a câștigat o campanie electorală bazându-se pe ură față de anumite categorii de oameni. Voi reveni cu alte articole referitoare la acest gunoi în curând. Domnul să ne protejeze de orice, să ne rugăm mai mult ca orice alt conflict să nu aibe loc.





duminică, 9 aprilie 2017

FLORIILE SAU INTREREA IN IERUSALIM A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!







Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos poate avea diferite interpretări și poate însemna bucuria omlui înainte de suferință. Un tip de bucurie pe care noi, toți ce ne punem nădejdea în Dumnezeu ar trebui să o simțim chiar și atunci când știm că e foarte posibil să urmeze momente extrem de grele în viețile noastre.

Iisus Hristos a intrat in ierusalim pe un asin, acest moment din viața s-a a fost ultimul moment de fericire din-aintea suferinței și învierii sale. Iisus era foarte conștient de ceea ce urma să se întâmple fiind însuși Fiul Lui Dumnezeu însă a dorit să marcheze această intrare cu multă fericire, putem spune că prin această intrare de fapt și-a făcut o ieșire glorioasă din viața pământească. El ne-a oferit și de această dată un model de comportament, ne-a arătat că fiecare lucru rău ce urmează să se întâmple în viețile noastre trebuie să-l preîntâmpinăm cu bucurie și cu o tărie ieșită din comun. Fraților, știm în ce vremuri tulburi trăim, știm ce ne așteaptă, dar trebuie să fim conștienți că totul este controlat de diavol în această lume, dar nu pentru totdeauna! Dumnezeu îl controlează pe diavol, Dumnezeu îl poate supune oricând pe diavol, diavolul este subordonatul lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a dat o autoritate TEMPORARĂ în această lume. Ce înseamnă temporară?! Până la întoarcerea Domnului Nostru Iisus Hristos! De aceea nu trebuie să ne temem de ceea ce urmează să se întâmple. Trebuie să ținem capul sus, să adoptăm atitudinea Domnului Nostru Iisus Hristos din această zi și să ne bucurăm de viața pe care Domnul ne-a dat-o și odată cu această atitudine adoptată să ne amintim spusele Domnului Nostru Hristos: „Nu te teme, turmă mică, căci eu voi fi cu tine până la sfârșitul vremurilor!”. Creatorul nostru să ne aibe în pază și să ne ferească de tot răul, AMIN!

luni, 3 aprilie 2017

FAMILIA S-A REUNIT! LA FAMILIA SCOATE ANUL ACESTA ALBUM NOU!



Componenții trupei La Familia s-au pus din nou pe treabă după o foarte lungă perioadă de inactivitate sub acest nume și anul acesta se pregătesc să lanseze un nou material cu care vor să revină în forță.

 Și cum mulți dintre noi suntem prea sătui de vești negative, iată că de data asta vorbim de o veste pozitivă. Sișu (Tudor Sișu) și Puya (Dragoș Gărdescu) revin în forță sub numele de La Familia și astfel se pregătesc ca anul acesta să lanseze un album nou. Tot anul acesta La Familia împlinește 20 de ani de la lansarea primului album intitulat "Băieţi de cartier". O trupă de rap românesc care a făcut senzaţie, o trupă a copilăriei mele care a avut mereu de transmis un mesaj puternic. Până acum atât Sişu cât şi Puya s-au axat mai mult pe proiecte solo, colaborări. Dintre proiectele în care a fost implicat Tudor Sişu amintim Haarp Cord, un alt grup de muzică rap cu un mesaj foarte puternic. Aşteptăm cu nerăbdare lansarea noului album la care o să fim prezenţi cu siguranţă şi vă îndrumăm să îi susţineţi şi voi pe aceşti băieţi prin cumpărarea albumelor în original şi prezenţa la concerte.

Până la lansarea noului album amintim câteva piese semnate La Familia cât şi câteva colaborări recente dintre cei doi băieţi.










COLABORARE: 




 


 

PROMOVARE CANAL OFICIAL DE YOUTUBE LA FAMILIA:


 


DOAMNE, MAI EXISTĂ SPERANȚĂ PENTRU CEI OPRIMAȚI DE SISTEM ÎN ACEASTĂ NOUĂ ORDINE MONDIALĂ?!


Speranța multor oameni nevinovați dar totuși oprimați și lăsați în pragul sărăciei de către niște diavoli care îi vor morți pare să dispară de la o zi la alta, ce șanse avem să ne opunem acestor demoni care controlează lumea văzută din umbră?

 Creatorule al universului nostru și al tuturor universurilor, transmite-ne nouă ce este de făcut pentru a ne salva măcar sufletele noastre cele încărcate de suferința zilelor acestea dramatice în care trăim. Știm că tu ne vezi pe toți și ai grijă de oricare creatură a ta, dai fiecăruia ceea ce merită să primească printr-un sistem de justiție divin. Dar sunt mulți copii care suferă din cauza despărțirii de părinți și frați chiar, sunt mulți copii care cad în depresii accentuate, mai mulți copii prinși în boli și războaie și mulți oameni care mai cred cu putere în tine, în faptul că într-o zi vei face justiție și îi vei pedepsi pe cei care le fac zilele mizere și se asigură că viața celor fără bani este un iad. Ce este de făcut pentru a distruge această caracatiță la nivel mondial, acest cancer care se răspândește tot mai rapid și ne vrea o adunatură de sclavi care trăiesc după o zi pe alta sau chiar morți? Stăm și ne întrebăm dacă ne auzi rugăciunile pe care ți le adresăm în mințile noastre zilnic. Doamne, pune capăt acestor demoni, pune capăt acestei suferințe nesfârșite și ai grijă de noi pentru că noi nu mai putem, au avansat prea mult pentru că tu le-ai permis din cauza faptului că ne-am intors fața de la tine și ne simțim din ce în ce mai singuri, din ce în ce mai triști și lipsiți de dragoste și speranță. Știm că totul are un început și un sfârșit dar te rugăm să ne mai păsuiești și să ne mai ții pe noi păcătoșii care în ciuda faptului că păcătuim fără să ne oprim te iubim foarte mult și nu ne-am opri din a-Ți fi recunoscători, cu toate că poate nu suntem mulți care simțim asta față de Tine, dragostea care o manifestăm este uriașă încât ar umple orice gol.


AMIN

sâmbătă, 18 martie 2017

LA MULȚI ANI 2017! A TRECUT ÎNCĂ UN AN ȘI ÎNCĂ NU AVEM PACE!


La mulți ani dragi cititori, urmăritori și prieteni ai blogului și canalului Mișcarea Killuminati. S-au întâmplat o grămadă de evenimente super-importante în această țară de la ultima postare. Încercăm din răsputeri să revenim cu noi articole și producții, dar să știți că uneori timpul nu ne permite. Timpul este ireversibil de aceea încercăm să îl folosim mai mult pentru viața personala și viața duhovnicească însă să știți că nu ne-am schimbat sub nici o formă viziunea asupra lumii acesteia corupte și ipocrite. Vedem din ce în ce mai multă agitație și un început de teroare printre mase, asta și vor să simțim acești diavoli cu chip de om. Ei nu vor pace, ei nu vor bunăstarea noastră, ei nu vor pace și nu poate să fie vreodată pace atât timp cât nu există o egalitate reală și cât mai multe drepturi printre cetățeni.Dragilor, noi avem nevoie de pace, nu avem nevoie de războaie, dar pentru egalitatea noastră, pentru câștigarea de drepturi și menținerea lor, respectarea lor avem nevoie de o revoltă globală împotriva noii ordini mondiale pe care ei vor să o instituie. Trebuie să le arătăm că având bani nu pot avea lumea, banii nu sunt decât niște hârtii, planeta încă îi apartine Domnului nostru creator, Iisus Hristos. De aceea să spun să avem nevoie de pace nu ar fi bine, pentru că o revoltă împotriva noii ordini mondiale nu ar însemna pace. Avem nevoie, momentan de o revotă și o trezire în masă a oamenilor. Din nou ne amintim de piesa „Never Be Peace”, scrisă de Tupac Amaru Shakur, în care el explica încă din 93-94 toate aceste chestii. Observăm că blogul nostru devine citit și pentru asta ne bucurăm, rămâneți cu noi pentru că nu vă vom dezamăgi și vom posta des. Anul acesta, această idee de Mișcarea Killuminati împlinește 5 ani, nici nouă nu ne vine să credem cât de repede s-a dus timpul. Domnul fie cu noi cu toți!

duminică, 29 mai 2016

DUPĂ MULTĂ VREME AM REVENIT CU PRODUCȚIA: PĂRERE OBIECTIVĂ

Mult timp a trecut decând nu am mai postat ceva atât pe blog cât și pe canalul nostru de youtube. De ce? Pentru că au urmat momente foarte importantă în viața noastră ce nu ne-au permis să mai activăm cu nimic plus că nu vedeam prea mult interes pentru ceea ce făceam. Dragilor, avem 5 ani de când încercăm să devenim celebri cu producțiile canalului de youtube denumit „Mișcarea Killuminati”, suntem pe youtube din 25 mai 2011 și totuși nu multă lume vrea să vadă ceea ce încercăm să expunem, nu înțelegem de ce, sincer. În 5 ani de zile de activitate nu am văzut decât multă indiferență pentru ceea ce facem și credem că e inutil să muncești, să faci ceva și totuși foarte puțini să acorde interes. Producția: „MESAJ” a fost o mare dezamăgire pentru noi și am decis să renunțăm la ea pentru că era inutilă odată ce nu se uita nimeni la ea. Și am decis să încercăm totuși un video blog denumit „Părere Obiectivă”, în acest video blog încercăm să expunem public părerea obiectivă a oamenilor treziți, pentru că noi ne considerăm treziți, despre planurile ocultei mondiale și actualitățile lumii în conexiune cu oculta mondială. Vom aborda subiecte diversificate! Dați share la ea pe rețelele  dvs de socializare, abonați-vă la canal și dați eventual like dacă v-a plăcut! AJUTAȚI-NE SĂ NE FACEM MULT MAI CUNOSCUȚI, ACEST CANAL ARE O MISIUNE FOARTE IMPORTANTĂ DE COMBATERE A NOII ORDINI MONDIALE, ÎMPREUNĂ PUTEM TREZI MASE ÎNTREGI, DOAR PRIN VOI NOI EXISTĂM!





joi, 3 septembrie 2015

GRUPUL BILDERBERG S-A REUNIT, ANUL ACESTA, ÎN AUSTRIA



Binecunoscutul grup Bilderberg, s-a reunit, anul acesta, în Austria, între 11 și 14 iunie 2015.

Mulți dintre voi sigur ați auzit, cel puțin odată, de întâlnirile anuale ale grupului Bilderberg, un grup plin de lichele, care, prin întâlnirile lor, transmit tuturor conducătorilor statali, și nu numai, agenda anuală, din domeniile politice, economice. Avem și o listă cu jegurile globaliste, care, anul acesta, s-au sfătuit în secret.





  1. Henri de Castries,  AXA Group, Chairman and CEO
  2. Paul M.Achleitner,  Deutsche Bank, Chairman of the Supervisory Board
  3. Marcus Agius,  PA Consulting Group, Non-Executive Chairman
  4. Thomas Ahrenkiel, Danish Intelligence Service (DDIS), Director
  5. John R. Allen, US Department of State, Special Presidential Envoy for the Global Coalition to Counter ISIL
  6. Roger C. Altman, Evercore, Executive Chairman
  7. Anne Applebaum, Legatum Institute, Director of Transitions Forum
  8. Matti Apunen, Finnish Business and Policy Forum EVA, Director
  9. Zoë Baird, Markle Foundation, CEO and President
  10. Ed Balls, Labour Party, Former Shadow Chancellor of the Exchequer 
  11. Francisco Pinto Balsemão, Impresa SGPS, Chairman
  12. José M. Barroso, European Commission, Former President
  13. Nicolas Baverez, Gibson, Dunn & Crutcher, Partner, 
  14. René Benko, Founder, SIGNA Holding
  15. Franco Bernabè,  FB Group, Chairman
  16. Ben van Beurden, Royal Dutch Shell, CEO
  17. Laurent Bigorgne, Institut Montaigne, Director
  18. Laurence Boone, French government, Special Adviser on Financial and Economic Affairs to the President
  19. Ana Botín, Banco Santander, Chairman
  20. Richard Svein Brandtzæg, Norsk Hydro, President and CEO
  21. Oscar Bronner, Standard Verlagsgesellschaft, Publisher
  22. William Burns, Carnegie Endowment for International Peace, President
  23. Patrick Calvar, DGSI, Director General
  24. Henri de Castries, Bilderberg Meetings, Chairman; AXA Group, Chairman and CEO
  25. Juan Luis Cebrián, Grupo PRISA, Executive Chairman
  26. Edmund Clark, TD Bank Group, Retired Executive
  27. Benoît Coeuré, European Central Bank, Member of the Executive Board
  28. Andrew Coyne, National Post (Canada), Editor, Editorials and Comment
  29. Mikael L. Damberg, Swedish government, Minister for Enterprise and Innovation
  30. Karel De Gucht, Belgian government, Former EU Trade Commissioner, State Minister
  31. Thomas E. Donilon, Former U.S. National Security Advisor; O'Melveny & Myers, Partner and Vice Chair
  32. Mathias Döpfner, Axel Springer, CEO
  33. Ann Dowling, Royal Academy of Engineering, President
  34. Regina Dugan, Google, Vice President for Engineering, Advanced Technology and Projects
  35. Trine Eilertsen, Aftenposten, Political Editor,
  36. Merete Eldrup, TV 2 Danmark A/S, CEO
  37. John Elkann, EXOR, Chairman and CEO; Fiat Chrysler Automobiles, Chairman
  38. Thomas Enders, Airbus Group, CEO
  39. Mary Erdoes, JP Morgan Asset Management, CEO
  40. Rona Fairhead, BBC Trust, Chairman
  41. Ulrik Federspiel, Haldor Topsøe, Executive Vice President
  42. Martin S. Feldstein, NBER President Emeritus; Harvard University, Professor of Economics
  43. Niall Ferguson, Harvard University, Professor of History, Gunzberg Center for European Studies
  44. Heinz Fischer, Austrian government, Federal President
  45. Douglas Flint,  HSBC, Group Chairman
  46. Christoph Franz, F. Hoffmann-La Roche, Chairman of the Board
  47. Louise O. Fresco, Wageningen University and Research Centre, President and Chairman Executive Board
  48. Kenneth Griffin, Citadel Investment, Founder and CEO
  49. Lilli Gruber, “Otto e mezzo”, La7 TV, Executive Editor and Anchor
  50. Sergei Guriev, Sciences Po, Professor of Economics
  51. Gönenç Gürkaynak, ELIG Law Firm (Turkey), Managing Partner
  52. Alfred Gusenbauer, Former Chancellor of the Republic of Austria
  53. Victor Halberstadt, Leiden University, Professor of Economics
  54. Erich Hampel, UniCredit Bank Austria, Chairman
  55. Demis Hassabis, Google DeepMind, Vice President of Engineering
  56. Wolfgang Hesoun, Siemens Austria, CEO
  57. Philipp Hildebrand, BlackRock, Vice Chairman
  58. Reid Hoffman, LinkedIn, Co-Founder and Executive Chairman
  59. Wolfgang Ischinger, Munich Security Conference, Chairman, 
  60. Jacobs Kenneth, Lazard, Chairman and CEO
  61. Julia Jäkel, Gruner + Jahr, CEO
  62. James A. Johnson, Johnson Capital Partners, Chairman
  63. Alain Juppé, Mayor of Bordeaux, Former Prime Minister
  64. Joe Kaeser, Siemens AG, President and CEO
  65. Alex Karp, Palantir Technologies, CEO
  66. Gilles Kepel, Sciences Po, University Professor
  67. John Kerr, Scottish Power, Deputy Chairman
  68. Ilhan Kesici, Turkish Parliament, MP
  69. Henry Kissinger, Kissinger Associates, Chairman
  70. Klaus Kleinfeld, Alcoa, Chairman and CEO
  71. Klaas Knot, De Nederlandsche Bank, President
  72. Mustafa Koç, Koç Holding, Chairman
  73. Henry Kravis, Kohlberg Kravis Roberts & Co., Co-Chairman and Co-CEO
  74. Marie-Josée Kravis, Hudson Institute, Senior Fellow and Vice Chair
  75. André Kudelski, Kudelski Group, Chairman and CEO
  76. Kurt Lauk, Globe Capital Partners, President
  77. Carola Lemne, The Confederation of Swedish Enterprise, CEO
  78. Stuart Levey, HSBC, Chief Legal Officer
  79. Ursula von der Leyen, German government, Minister of Defence
  80. Thomas Leysen, KBC Group, Chairman of the Board of Directors
  81. Shiraz Maher, King's College London, Senior Research Fellow, ICSR
  82. Christina Markus Lassen, Danish government, Head of Department, Ministry of Foreign Affairs, Security Policy and Stabilisation DNK
  83. Jessica Mathews, Carnegie Endowment for International Peace, Distinguished Fellow
  84. James Mattis, Distinguished Visiting Fellow, Hoover Institution, Stanford University USA
  85. Pierre Maudet, Vice-President of the State Council, Department of Security, Police and the Economy of Geneva CHE
  86. David I. McKay, President and CEO, Royal Bank of Canada CAN
  87. Nuray Mert, Columnist, Professor of Political Science, Istanbul University TUR
  88. Jim Messina, CEO, The Messina Group USA
  89. Charles Michel, Prime Minister BEL
  90. John Micklethwait, Editor-in-Chief, Bloomberg LP USA
  91. Zanny Minton Beddoes, Editor-in-Chief, The Economist GBR
  92. Mario Monti, Senator-for-life; President, Bocconi University ITA
  93. Leena Mörttinen, Executive Director, The Finnish Family Firms Association FIN
  94. Craig Mundie, J. Principal, Mundie & Associates USA
  95. Heather Munroe-Blum, Chairperson, Canada Pension Plan Investment Board CAN
  96. Princess Beatrix of the Netherlands
  97. Michael O'Leary, CEO, Ryanair Plc IRL
  98. George Osborne, First Secretary of State and Chancellor of the Exchequer GBR
  99. Soli Özel, Columnist, Haberturk Newspaper; Senior Lecturer, Kadir Has University TUR
  100. Dimitri Papalexopoulos, Group CEO, Titan Cement Co. GRC
  101. Catherine Pégard, President, Public Establishment of the Palace, Museum and National Estate of Versailles FRA
  102. Richard Perle, N. Resident Fellow, American Enterprise Institute USA
  103. David H. Petraeus, Chairman, KKR Global Institute USA
  104. Panagiotis Pikrammenos, Honorary President of The Hellenic Council of State GRC
  105. Heather Reisman, M. Chair and CEO, Indigo Books & Music Inc. CAN
  106. Gianfelice Rocca, Chairman, Techint Group ITA
  107. Gerhard Roiss, CEO, OMV Austria AUT
  108. Robert E. Rubin, Co Chair, Council on Foreign Relations; Former Secretary of the Treasury USA
  109. Mark Rutte, Prime Minister NLD
  110. Karim Sadjadpour, Senior Associate, Carnegie Endowment for International Peace USA
  111. Pedro Sánchez Pérez-Castejón, Leader, Partido Socialista Obrero Español PSOE ESP
  112. John Sawers, Chairman and Partner, Macro Advisory Partners GBR
  113. Selin Sayek Böke, Vice President, Republican People’s Party TUR
  114. Eric E. Schmidt, Executive Chairman, Google Inc. USA
  115. Rudolf Scholten, CEO, Oesterreichische Kontrollbank AG AUT
  116. Jean-Dominique Senard, CEO, Michelin Group FRA
  117. Karl Sevelda, CEO, Raiffeisen Bank International AG AUT
  118. Jens Stoltenberg, Secretary General, NATO INT
  119. Alexander Stubb, Minister of Finance FIN
  120. Katrin Suder, Deputy Minister of Defense DEU
  121. Peter D. Sutherland, UN Special Representative; Chairman, Goldman Sachs International IRL
  122. Carl-Henric Svanberg, Chairman, BP plc; Chairman, AB Volvo SWE
  123. Olaug Svarva, CEO, The Government Pension Fund Norway NOR
  124. Peter A. Thiel, President, Thiel Capital USA 
  125. Loukas Tsoukalis, President, Hellenic Foundation for European and Foreign Policy GRC
  126. Ahmet Üzümcü, Director-General, Organisation for the Prohibition of Chemical Weapons INT
  127. António M. Vitorino, Partner, Cuetrecasas, Concalves Pereira, RL PRT
  128. Jacob Wallenberg, Chairman, Investor AB SWE
  129. Vin Partner Weber, Mercury LLC USA
  130. Martin H. Wolf, Chief Economics Commentator, The Financial Times GBR
  131. James D. Wolfensohn, Chairman and CEO, Wolfensohn and Company USA
  132. Robert B. Zoellick, Chairman, Board of International Advisors, The Goldman Sachs Group USA